|
Biografia Aristotel
Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.
Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 18 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 19 de ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare). În ceea ce privește înfățișarea sa, se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat îngrijită și inele cu pietre scumpe de o rară frumusețe Laert V.I.1. Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea daruri care se aduceau doar divinităților Laert V.I.4. În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de Macedonia cetăților grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a înființat propria lui școală – Liceul (Lykeion sau școala peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit cercetările. În 323 î.Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.
Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii, deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute și pînă în prezent. După moartea lui Teofast, urmașul lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sînt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma și ajung mai tîziu pîna la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.
|
Leituras Recomendadas
