|
Biografia Virgil Bulat
Poet, eseist și traducător român.
Născut la 24 februarie 1940 în Răduleni, Basarabia, într-o familie de învățători, rămîne orfan cînd tatăl său este dat dispărut la Cotul Donului; urmează refugierea la Balș, în Oltenia; în 1953 este admis la Institutul Politehnic din Timișoara; în 30 octombrie 1956 participă la adunarea generală a studenților; plecînd de la ședință mai devreme, nu-i dus la Becicherec, ci rămîne o săptămînă arestat împreună cu colegii săi; după 21 ianuarie 1958 este adus pentru anchetă la securitatea din Deva, întrucît Vlăduț Mihai, socotit șeful lotului, fusese arestat la Petroșani; Tribunalul Militar Sibiu îl condamnă în iulie 1958 la 12 ani muncă silnică pentru ‘crimă de uneltire contra ordinii sociale’, iar Tribunalul Militar din Cluj mărește sentința la 18 ani muncă silnică; abia în 1960, Tribunalul Suprem micșorează detenția la 7 ani temniță grea. Din Deva, prin Jilava, ajunge la Gherla, Galați, Stoenești, în Balta Mare a Brăilei, de unde, bolnav, se reîntoarce la Gherla, unde se împrietenește cu N. Steinhardt și cu majoritatea celor amintiți în \"Jurnalul fericirii”; eliberat după 6 ani și 2 luni, i se respinge reînmatricularea la Institutul Politehnic, întrucît: \"ați fost exmatriculat pentru absențe nemotivate” (!); absolvă Facultatea de Filologie a Universității din Cluj în 1969 și este redactor la Editura Dacia din 1972; ca fost deținut politic este obligat să intre în viața literară prin traduceri și ediții critice: Anatole France - \"Zeilor le e sete” și \"Revolta îngerilor” (1978), antologia Annei de Noailles - \"Umbra zilelor” (1982), apoi \"Cartea vieții mele” (1986), Marcel Proust (1986), André Maurois (1986); îi apar și două volume de versuri elogios primite de critică: \"Nocturnalia” (1985) și \"Dragonul spre ziuă” (1988); se bucura de \"monopolul” ce-l avea asupra publicării la Dacia a lucrărilor foștilor colegi de detenție, Adrian Marino și N. Steinhardt, pe lîngă cele semnate de Onisifor Ghibu, Vasile Ungureanu, Fred Nădăban; în 1990 devine șeful celei mai mari secții, iar între 1994-1998, directorul Editurii Dacia, continuînd editarea lui Adrian Marino; pentru N. Steinhardt se îngrijește de volumul \"Monologul polifonic” (1991), iar după introducerea sa în manualul de clasa a XII-a - de patru ediții succesive ale \"Jurnalului fericirii” (1995, 1997, 2005, 2008); ca președinte al Societății Culturale Basarabia - Bucovina, în mai 1990 duce la Chișinău primele 350 de burse studențești, oferite de cele 8 universități și institute ale Clujului; anul 2000 marchează apariția volumelor \"Patimile tînărului Ioan în Arcadii” și \"Synopsis” - premiul Asociației Cluj a Uniunii Scriitorilor; în 2002 - \"Mezopunct/ Mesopoint” - premiul Festivalului Internațional \"Lucian Blaga\"; în 2005 - \"Metaintarsii”; în 2006 - \"Metajurnal” - în volumul \"Raportul Iona”, scris împreună cu Victor Nicolae și Ion Popescu Brădiceni - și antologia \"Metaintarsii în mezopunct”...
|
Leituras Recomendadas
