|
Biografia Nanni Balestrini
S-a născut la Milano la 2 iulie 1935. Este redactor la revista lui Luciano Anceschi „il verri” și face parte din comitetul de conducere al revistei milaneze „alfabeta”. A fost codirector împreună cu Giuliani la „Quindici”. Se ocupă de activitate editorială și cinematografică. Este prezent în antologia lui Giuliani, I Novissimi. S-a ocupat de poezie vizuală expunând în diferite expoziții (la Roma în 1961, la Padova și Milano 1963, la Florența în 1964, la Napoli în 1965), de poezie electronică, de poezie virtuală, etc. Volumele sale de poezie sunt: Il sasso appeso (Scheiwiller, 1961); Come si agisce (Feltrinelli, 1963); Altri procedimenti (Scheiwiller, 1966); Ma noi facciamone un altra (Feltrinelli, 1968); Ballate distese (Geiger, Torino, 1975); Poesie pratiche (Einaudi, 1976); Le ballate della signorina Richmond (Cooperativa Scrittori, 1977); Black out (1980). A publicat romane (Tristano, 1966; Vogliamo tutto, 1971; Prendiamoci tutto, 1972; La violenza illustrata, 1976; Gil invisibili, 1987) și antologiile Gruppo 1963 (Feltrinelli, 1964, în colaborare cu Alfredo Giuliani), Il romanzo sperimentale, Palermo, 1965 (Feltrinelli, 1965) și L-opera di Pechino (Feltrinelli, 1971).
Balestrini a fost cel mai radical în aplicarea imperativului de „reducere a eului”, dislocând astfel definitiv practica poetică tradițională. „E adevărat că orice text al lui Balestrini - afirmă Giuliani - trimite la un Context de neatins (Realitatea, Totalitatea experienței); însă scriitura e provizorie, provocatoare chiar dacă se înfățișează în „formalisme” impecabile, pentru că numai așa se face ca mod de acțiune. Orice imagine, sau frază sau sintagmă (fărâmă de frază semnificantă) spune, prin actul însuși de a apare în text, că ar fi putut să nu fie, să fie adică duversă, să ia o altă cale, să semnifice contrariul sau cine știe ce altceva. Chiar dacă în aparență totul e arbitrar, un joc cinic de tăieturi și de montaj, poezia nu se face în glumă. Răsturnarea gramaticii și a sintaxei, peisajul verbal desfigurat nu mimează „gradul zero” al expresivității: alterarea discursului, firele rupte în permanență, nesocotințele, instabilitatea fiziognomică și tematică a textului fac aluzie la producerea Realității, care e ceea ce e, dar care ar putea (și din punct de vedere moral trebuie) să fie alta, dispusă la „noi uzanțe”.
Dincolo de experimentalismul agonic, în textele lui Balestrini se simte (mai ales în cele publicate recent) o autoresponsabilă angajare politică, substituind-o pe aceea estetică.
(extras din Marin Mincu, Poeții români din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 474)
|
Leituras Recomendadas
