|
Biografia Antonio Porta
Antonio Porta (pseudonimul lui Leo Paolazzi) s-a născut la 9 noiembrie 1935 la Milano unde trăiește și în prezent. A făcut Facultatea de Litere susținând o lucrare despre D\'Annunzio și noile „poetici”. Face parte din grupul I Novissimi și din „gruppo \'63”. A fost redactor la revistele „il verri” și „Malebolge” și se numără printre fondatorii revistei „Quindici”. A fost redactor la unele edituri, iar în prezent este în comitetul de conducere al revistelor „alfabeta”, „Il cavallo di Troia”, „La gola” etc. Colaborează cu critică literară la cotidianul milanez „Corriere della sera”. A participat la manifestări de poezie vizuală în Italia și la Londra (1967) și a publicat două romane (Partita, 1967; Il re del magazzino, 1978) și o culegere de povestiri (Se fosse tutto un tradimento, Guanda, 1981). De asemeni, a scris teatru (La presa di potere di Ivan lo sciocco, Einaudi, 1974) și a scos antologia Poesia degli anni settanta (Feltrinelli, 1979), Foarte bogată este activitatea sa poetică: La palpebra rovesciata (1960); Zero (poesie visive, 1963); Aprire (Scheiwiller, 1964); I rapporti (Feltrinelli, 1965); Cara (1969); Metropolia (1971); Week-end (Cooperativa Scrittori, cu o prefață de Maria Corti, 1974); Quanto ho da dirvi (toate poeziile până la 1975, Feltrinelli, 1977); Passi passaggi (Mondadori, 1980); Invasioni (1984). Fiind cel mai tânăr din gruparea I Novissimi, Antonio Porta va fi primul „rebel” (dacă nu „trădător”) față de programul asumat inițial; se pot desprinde în activitatea sa de poet două „fațete”, una aparținând perioadei cuprinse în culegerea Quando ho da dirvi, iar alta ce corespunde unei rupturi declarate cu acea orientare, integrând materia poetică de după aceea. În legătură cu primul Porta s-a vorbit de o „tensiune obiectuală căreia i se supun cuvintele până când se mimetizează în fapte” (A. Giuliani). Integrându-se acelei „linii lombarde” (anunțată de L. Anceschi în 1952), Porta va cultiva cu ostinație acea „poetică a obiectelor” ce constituie la nivelul conținutului, punctul forte al novissimilor. Poezia din această primă perioadă este abstractă și rece, eul poetic reducându-se la un ochi impenetrabil ce scrutează cu o privire anonimă lumea obiectelor, exclusiv lumea obiectelor; transpare un efort traumatizant de cunoaștere programată ce dă același efect traumatizant la lectură. De aceea cu volumul Passi passaggi, poetul s-a desprins de propria-i manieră, deschizându-se către sentiment și recuperând astfel un spațiu al eului ce se dilată progresiv și dă vitalitate unui discurs sortit diluării în propria-i abstracție. Efortul de a se smulge din vechea manieră este dureros și în Passi passaggi asistăm, la un passaggio („trecere” în italiană e masculin) ce devine important chiar în măsura în care ni se prezintă ca proces de trecere; recuperarea eului și a unui alt mod de a considera realul implică o smulgere, o ruptură ce se impregnează în carnea poemelor. În Invasioni, acest proces a avut deja loc și rezultatul este o „invazie” a sentimentului în eul (subiectul) poetic și a subiectului poetic în noua realitate a sentimentelor; ce s-a câștigat în ordinea afectului, s-a pierdut însă în aceea a poieticii. Antonio Porta e un poet al neoavangardei în prima sa perioadă de creație și un poet „pentito” (ce se „căiește”) în a doua perioadă, și acest lucru se vede. Din punct de vedere al evoluției conceptului de poezie, e mai important primul Porta.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 480-481)
|
Leituras Recomendadas
