Ci iată ramuri, frunze, și iată și flori dalbe,
Și inima-mi ce bate pentru ființa ta.
Să n-o sfâșii, iubito, cu degetele-ți albe,
Umilul dar, în ochii-ți, o prețui cândva.

Sosesc udat de roua pe care-o rece boare
Pe frunte mi-a-nghețat-o și inima-mi răci.
Îngăduie ca truda-mi să-ți cadă la picioare,
Visând la clipe drage, care-o vor hodini.

Pe sânu-ți tânăr lasă-mi deci fruntea mea târzie,
Sonoră de săruturi, arzând de ochii tăi,
Să odihneasc-o clipă din dulcea vijelie,
Și să-ți sărut prin somnu-mi, a inimii bătăi.