O seceră de Lună Descrescătoare
ce strălucești pe apele pustii,
o seceră de argint, ce lună de vise
unduiește cu blândețea ta licărind aici jos!

Inelare scurte de frunze,
suspine de flori de pădure
răspândind mării: nu poem nu țipăt
nu sunet pe întinsa tăcere se duce.

Prigonit de iubire, de plăcere,
poporul de vii se odihnește...
O seceră coborâtoare, ce lună de vise
unduiește cu bunăvoința ta licărind aici jos!