Sufletele noastre goneau,
goneau pe bărăgan
ciulini bântuiți
de aprige vânturi lăuntrice.
Se opreau peste tot,
nu se opreau nicăieri,
sufletele noastre,
trandafiri din cenușa celor mai albe zile,
a atâtor clipe, rămase drept cicatrice,
ca atâția ieri.
Și ne priveam în noi
ca în niște oglinzi sterile.






* Statuile de fum; Editura Cartea Românească; 1984