Înfășurându-o-n vorbe ca pe-o pupă
de vierme de mătase (care, însă,-și
edifică gogoașa din ea însăși),
nici un mai știe ce se află după
acest manșon în care (ca, în drupă,
un sâmbure) ea doarme somn de pânză
și-i ca prin pagini unse cu osânză
ce vede-n visul ei...
N-o să irupă
dintr-însul, însă, nici un bombyx mori!
Aerian e caierul pe care
îl umflă,-n juru-i, vorbele-mi precare
și serbede, acum, ca însăși limfa...

Ci draga, draga mea, fii, totuși, nimfa
'mprejurul căreia-mi înfășur norii.