Nu mă mustra prea tare,
Ce-acum am să rostesc
Sunt vorbe milenare:
Rozina, te iubesc.

Știu, astfel de cuvinte,
Tocite de vechime,
Le-alungă un om cuminte,
Dar mie-mi par sublime.

Simțindu-mă erou,
Eu mor și înviez,
Uimit de-al lor ecou,
Un nou Orfeu mă crez.

Plutesc ca-ntr-o poveste
Cu-ndrăgostitul soare,
Formula asta este
Mereu fermecătoare.

Spunând-o vom păși
În Câmpii Elizei,
Vom fi iluștri și
Asemeni unor zei.

Cu capul tău pe umăr
În viitor eu cresc,
Rămân de-a pururi tânăr,
Rozina, te iubesc.