Vai, zarea aceasta ca un solilocviu lânos
în scrisorile verii arse de colbul aerului
și eu acoperindu-ți ochii de frunze,
inutil giuvaer al fugii…

Vai, paloarea vorbei tale
sfâșiată de triști lilieci
(și un surâs prin care mi-e frig);
în imperiile iernii fulgeră troikă
inima mea își lunecă sângele, necredincioasa
măreție de crin a ordinei…