Inundau copiii ulițele satului,
în câte o casă intrau și mamele
îi mângâiau pe creștet ca și cum
dintotdeauna ar fi fost ai lor.
Se mirau femeile, se mirau bărbații:
azi vin copii mai mult ca oricând,
e prea vârtos pământul, la fiecare pas
din carnea lui țâșnește un copil.
Și-ntr-adevăr, în serile cu umblet
un suflet se rupea spre sat.
Curgea în zdrențe liniștea câmpiei
iar satul se apleca spre ei
si-i ridica în brațe pe rând.
Însă noaptea, din paturile lor, copiii
se dădeau jos și alergau pe câmp tăcuți,
se prindeau la loc în vrejuri, în tufe, în pomi
și după ce visau destul
se întorceau nedumeriți si somnoroși.