Sunt obosit de tine, Paris, și de-ntomnare,
Și cât de mult mi-e dor
De valul ce se umflă, de-a ierbii legănare
Sub vântul călător

Dar nu e nici o vrajă să poată să-mi ajute,
Paris, spre-a te uita,
Căci toamna știe bine că frunzele căzute
Mă țin în preajma ta.


(traducere de Al. Ciorănescu)