Floarea care repetă
pe buza văgăunii
nu mă uita pe mine,
n-are culori mai vesele, mai clare
ca spațiu – ntins între mine și tine.

Un scârțâit ne rupe, ne desparte,
albastrul îndârjit nu mai apare.
În zăduful aproape vizibil mă duce mai departe
la capătul întunecat, opus, acest funicular.

Traducere Marian Papahagi
II Motete