lui Alghimantas Baltakis
În tot pustiul
Era o singură fântână.
Pare ciudat, însă
Chiar orbul o descoperise.
„Ce minunată fereastră!”
Zise, amintindu-şi de vorba
Înţelepţilor vechi: „Dacă
Adevărul se află-n fântână,
Mă arunc în ea”.
Într-adevăr, umbla
Cu hainele ude pe el.
Erau nenumărate verste
Până la apa fântânii.
Şi toţi însetaţii
Îşi lipiseră buzele arse
De hainele orbului.