Să treci miezul zilei pal și făr-aminte*
pe lângă zidul de grădini fierbinte
s-auzi prin ghimpi și spinii sterpi
zvâcnet de mierle, șuierat* de șerpi.

Pe măzăriche sau în glia spartă
să stai la pânda roșilor furnici
când se-adună ca să se despartă
deasupra unor movilițe mici.

Prin frunze să zărești în palpitare
departe cum sticlesc solzii de mare
pe când se-nalță tainic țârâit*
de greieri chei cu cap teșit.

Pășind apoi sub soarele-orbitor
să înțelegi cu tristă uluire
că-ntreaga viață, chinul ei
mers sunt, pe lângă zid, ocolitor,
cu cioburi sus, un șir subțire.




Traducere Marian Papahagi