Câte ani și câte călătorii au fost de atunci
în care-am găsit trandafirul frumos de cuarț
pe nisipul cenușiu de pe plaja din St Malo!
Era prea mare, prea grea pentru bagajele noastre, așa că
am lăsat-o, deși ne-a stricat inima,
având încă atâția ani și atâtea călătorii de dus.
Ne-a plăcut orașul vechi, dar oamenii lui nu
ne-au plăcut și ei: Americanii au bombardat porturile bretonilor,
vasele germane aflate în St Malo,
distruseseră cheiurile în ’44. Străzile încă arătau
gropi și răni lăsate de explozii, iar zidurile caselor țineau
sechelele raidurilor de bombardament de acum zece ani.
Dar noi eram fericiți, iubiți, rătăcind încet,
dezmierdați, împletiți, și ne aplecam când și când
să luăm o pietricică de pe plaja din St Malo.
Uite una drăguță... și aici... dar, vai!
Uită-te, uită-te! Trandafirul de piatră, dincolo de orice artă!
Oare putem s-o păstrăm, s-o luăm cu noi când plecăm?
Am făcut-o. Am luat frumusețea cu neajunsul,
și am lăsat bucata grea, trandafirie de cuarț,
cu atâția ani lungi și atâtea călătorii în urmă.
E a noastră, acolo pe plaja din St Malo.