N-o să te lauzi, vreme, niciodat’
Că eu mă schimb ; a tale piramide
Nici noi nu-mi par, nici n-au nimic ciudat ;
Veștmîntul lor același lut cuprinde !

Trăim puțin, de-aceea ne încîntă
Cînd vechiturilor le dai chip nou,
Căci pentru noi plăcerea e mai sfîntă
Decît îndepărtatul lor ecou.

Înfrunt răbojul tău, te-nfrunt pe tine !
Prezentul și trecutul una-mi sînt ;
Ne minți prin tot ce faci și rău și bine
În mersul tău grăbit peste pămînt.

De-aceea cinstea-i singura mea cale
Și-n ciuda ta și-n ciuda coasei tale !