agonia
portugues

v3
 

Agonia.Net | Regras | Mission Contato | Participar
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artigo Comunidades Concurso Crônica Multimídia Pessoais Poesia Imprensa Prosa _QUOTE Roteiro Especial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos do mesmo autor


Traduções deste texto
0

 Comentários dos membros


print e-mail
Visitas: 54361 .



Prințul Miorlau
poesia [ ]
poezii pentru copii Compilação: Poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [Nina_Cassian ]

2005-10-12  | [Este texto deve ser lido em romana]    |  Submetido por Tiberiu Juganaru



Într-o împărăție cam ploioasă,
trăiau un împărat și-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț,
singur la părinți.
Prințul era de șase anișori
și miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
și tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu prințul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
și-n loc de baloane
voia tromboane,
și-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar niște bomboane
cu gust de baloane,
și-n care să sufle
ca-n niște tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau...
Și prințul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare...
Părinții nu mai știau ce să-i mai facă
- numai să tacă...
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căișori de lemn,
puști de tras la semn,
gume și creioane,
rațe dolofane
de celuloid,
și căței și mâțe,
și păpuși semețe,
cu ochi ce se-nchid,
și iar se deschid...

Ah, dar prințul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva știut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!

...Albi și împăratul, albi și-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, cățeii leșinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă țară.
Bostanii și verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară și berzele
Și se făcu – pe câte știu –
în jurul prințului – pustiu.
...Doar mâțele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prințișor.
Sfârr...Sfârr...
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Și-ncepură să-l ațâțe,
miorlăind motani și mâțe:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu ești prinț
Ești pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, șoareci vei mânca”.

Atunci prințișorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, firește,
și prinse să vorbească omenește
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Și foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înșele...

Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceți imediat
și la mama, și la tata,
să le spuneți răspicat:
“Iubiții mei părinți, nu vreau
să fiu și eu un prinț Miorlau!”





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Portal de Literatura, Poesia e Cultura. Escreva e desfrute os artigos, crônicas, prosa, poesia clássica e concursos. poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

A reprodução de qualquer material sem a nossa permissão é estritamente proibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Regras para publicação e de privacidade

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!