De marmură și catifea, pereții
Dau măreție sălii, și răceală…
Nimic nu-ntrece-otrava politeții!...
Se zbat în scaune de plictiseală,
Pe când le toacă-un pianist, urâtul,
Din unul Bach, cine-o mai fi pârâtul…
De undeva, mirosuri de friptură
Răzbesc, de-i trece-un freamăt și tresar
Pervers tovarășii prim-secretari
La „Casa de odihnă și cultură”…

În pauza pe drept izbăvitoare,
Tacâmuri se aud, pe farfurie,
Delicateți voioase, de pahare,
Cling, cling, ciocnindu-se de bucurie…
În ritm grozav de-nsuflețit, programul
Continuă, dar prostul Bach, infamul,
Și pianul, din cutie de tortură,
Acum, după-o țuică mai ales,
Devin de-un farmec până la exces,
La „Casa de odihnă și cultură”…

Pe buze unsuroși de maioneză,
Din când în când adăugând sughițul,
Ar pune-o haiducește, de-o chermeză,
Căci brânza-n saramură-nalță șprițul
Ca pe drapele în desfășurare
Spre fericirea clasei muncitoare…
Nesațuri bântuie din gură-n gură,
De frigărui pe jar, de mititei
Pe tăvălite-n sosuri de mujdei
La „Casa de odihnă și cultură”…

Prea-i muzică de mort, prea-i feștelită,
Dar hai, cei mai zburdalnici nu ezită,
Ci-nflăcărați de marea-nvățătură,
Dansează, ori la bal, ori la spital,
Perechi, perechi, tango sentimental
La „Casa de odihnă și cultură”…