Tristă, după un copac, pe câmp
Sta luna palidă, pustie-
De vânt se clatină copacul-
Și simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind pășește...
E om... atât, și e destul;
Și-acum ne-om gâtui tovarăși:
El- om flămând, eu- om sătul.

Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut, mai mult,- săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...