Sunt satul cel adevărat, cel unde
N-au casele nici poartă, nici ferești.
Mă calci- și pasu-ti dă să se cufunde,
Și timpul sună-a gol, când mă găsești

Salcâmii mei îi văd prin rădăcine-
Nu-i mai cunoști de cer și vânturi goi?
Nici frații tăi n-o să-i cunoști în mine
Când trupul ca o haină îl despoi.