Târgul arde. Fum vâscos și zgură
le simțim ca un nisip în gură.
Alergăm curbați pe baionete,
țopăie pe streșini flăcări bete.
Azvârlim grenade. Târgul arde.
Vinele plesnesc ca niște coarde,
sângele e un ciocan și bate,
bate lung in tâmplele-asudate.
O "rafală" îl aude și-i răspunde
cu ciocanele-i de cremene, rotunde...
Târgul arde. Năvălim in moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele aleargă prin băltoace,
își smulg părul, se-nvârtesc buimace
Și-și aruncă-n iadul dimineții
geamurile, ușile, pereții...
Izbucnim, urlând, într-o ruină,
cu priviri haine de jivină,
cu frunți tulburi, cu grenada-n mână...
Zăngănind, cad cioburi în țărână.
Ne împiedicăm, năuci, în tindă,
de-un schelet de jilț sau de oglindă.
Tropăim, murdari, cu ținte grele,
peste zdrențe negre de perdele.
Grei, bocancii calcă pe portrete:
peste-obrajii triști ai unei fete,
peste-un gând înseninat pe-o frunte,
peste zâmbetul unei bunici cărunte.
Printre dinți scuipăm moloz și zgură.
Ochii-ncremenesc într-o spărtură:
pe un fund de ladă sub cenușă,
un căluț de lemn și o păpușă
dorm adânc, ca într-o amintire,
vise de funingine subțire.
Un căluț olog, fără de roate,
șchiop, beteag și rupt pe jumătate,
și-o păpușă care doarme-ntruna
Somn de Porțelan și păr ca luna...
Împietrim sub bârnele schiloade:
- Uite o păpușă, camarade,
uite un căluț uitat în ladă, -
parc-ar fi păpușa de zăpadă
si căluțul schiop, purtat de sfoară
prin albaștrii ani de-odinioară...
Târgul arde. O "rafală" toacă.
Flăcările joacă, joacă, joacă.
Un căluț de lemn și o păpușă
sub măcel, sub moarte, sub cenușă...
Ochii au rămas pe fundul lăzii.
Cresc împușcături de-a lungul străzii,
ca un vaiet, altă grindă cade...
- Uite o păpușă, camarade...

Freudenthal, Septembrie 1941