Credeau că Domnul e culcat
Și n-o să știe ce s-a întâmplat,
Că n-avea doară fluturii iscoade
La fieștecare soi de roade.

Ea, cam neroadă, dânsul, cam netot,
Nu se-așteptau că Domnul vede tot:
Că ochiul lui deschis, într-adevăr,
Și depărtările le vede în răspăr.

Nici nu-nghițiseră o-mbucătură
C-au fost și prinși cu ea în gură,
Și cel puțin nu apucase
Să puie poame în sân, vreo cinci sau șase.

El, Dumnezeu, venind în rotogoale,
În supărarea Prea Sfinției Sale
I-a luat din scurt, poruncile știute
Cum le-au călcat așa de iute.

Adam pe Eva lui o a pârât
Eva pe șarpe, care s-a târât.
Nici unul n-a voit s-aleagă,
Să-și ia asupra-și vina lui întreagă.

De mișelie, nu atât de furt,
Răspunsul aspru fu și scurt;
Că Dumnezeu lovește-ntotdeauna
Mai tare decât faptele minciuna.

Din Raiul dulce și din tihna bună
Domnul i-a dat afară, în furtună.