ieșisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
mușcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
și stanioluri, cioburi, celuloide și peruzea
zornăiau, pîlpîiau, era atât de scîntîietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai știi care sunt stelele și care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ștampilau pe fețele costoboce, cumane și vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, amețit.

- pardon, nu știți cît e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case și garduri.
palide strîngeri de inima. echipament sportiv, stilouri și ceasuri.
neliniști, extaze, iar străzile - rîme, cobre, năpîrci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheață pe ochi? tu ești, bebe?
tu ești mamă? nu, nu port ceas, nu fumez,
nu știu unde este strada crizantemelor.
mi-era frică, stomacul imi pătrunsese in țeastă
dar mă luase de braț domnișoara nevastă
și mă freca de negri prin fața la Hotel Dorobanți
sub stele, sub jade, ametisturi și brilianți.
și brusc am realizat: era zăpadă, zăpada frumoasa
care ne iubea cu gura tăioasă.
pe drum am vorbit, n-am vorbit, o bîrfă subțire
pe cînd aerul se trăgea în eprubete și în clistire
și globuri de barbați se spărgeau de colțuri de stea.

am dus-o în camera mea
am pus caseta cu Bob Dylan. și deodată, cu hainele în ruine,
mă răsturnă cu o mînă în beregată
pe somieră și pe perna rombată,
rozîndu-mă, dumicîndu-mă cu mașina de scris,
purtîndu-mă călare prin realitate, halucinație, vis,
prin adevarat! și prin nu se poate!
prin lasă-mă, iartă-mă, tu femeie doldora de carate,
tu, fulg lîngă fulg,
țicnit-o,
dragoste...

pe pavajul de sticlă, portarul în ghete de sticla
și motanul în labe de sticla
văzură prin roșia pîclă
și mai tîrziu raportară:
- era un fel de femeie, ieșind din lift și din scară,
părea că leșina, că suspină, că plînge
dar din zulufii uzi îi atîrnau cristale de gheață roșii de sânge
și lăsa un lac de sînge și urme din cizmuliță
- și, mai zic eu, ar fi un amănunt agravant...
- a ieșit translucidă în înstelarea de diamant.
am urmarit-o. a luat-o prin Piața Romană.
apoi în sus pe lîngă fodul plastic și scala
pe lîngă vitrinele încă luminate, cu pixuri, băuturi, calendare,
pe lîngă vărgatele troleibuze

- dar, zise motanul,avea un ruj de cianura pe buze
și cînd zîmbea, se cangrena strada...
- și brusc zăpada începuse să ningă
peste cornișe, pe burlane, pe aleile parcurilor
pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor
depunîndu-se în straturi scîntîietoare
pe toți atomii de sub stelele rotitoare.
- în fine, întrerupse motanul, ne-am întors cu fața la zid,
căci prea impudica și luminoasă era Moartea.