Tu, Cel deasupra judecății mele, mele,
De care însă sufletul mi-l leg,
Mă iartă că nu pot să te-nțeleg
Si-ți cer lumină cu-ntrebări rebele:

De ce-ai zvârlit în gol noroi de stele
Si-n noapte golul l-ai zvârlit întreg,
Absurd și mut, de nu știu să dezleg
Enigma ta ascunsă-n toate cele ?

Iar dacă sunt la fel cu chipul Tău,
De ce sunt mic și mărginit și rău,
Când tu ești bun, nemărginit și mare?

Si dacă toate-s după cum voiești,
De ce-mi pui crucea minții în spinare
Si pe-ndoiala mea mă răstignești ?