agonia portugues v3 |
Agonia.Net | Regras | Mission | Contato | Participar | ||||
Artigo Comunidades Concurso Crônica Multimídia Pessoais Poesia Imprensa Prosa _QUOTE Roteiro Especial | ||||||
|
||||||
agonia Leituras Recomendadas
■ A 8th Bienal do Douro sem limites
Romanian Spell-Checker Contato |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-03 | [Este texto deve ser lido em romana] | Submetido por Emil Iliescu Corbul Traducere de Petre Solomon Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit și lînced Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! - Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la ușă: „Poate E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător, Da, un oaspe care bate-n ușa mea, încetișor." Mi-am șoptit, încrezător. Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor. Zorii-i așteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore Înșiși îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore, Dusă-n vecii vecilor! Purpuriile perdele, cu foșninde catifele, Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior, Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător. De ce-aș fi bănuitor?" Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără șovăire: „Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierți, eu te implor: Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale Se-auzi, atît de moale și atît de-nșelător, C-am crezut că mi se pare..." Și-am deschis, netemător, Beznei ce pîndea-n pridvor. Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune, Plin de vise cum n-aș crede c-a visat vreun muritor, Însă liniștea cumplită a rămas, ca-nmărmurită. Doar o vorbă-abia șoptită se-auzi prin ea: Lenore, Iar ecoul îmi întoarse șoapta stranie Lenore - Ce se stinse-ncetișor. Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie, Auzii că bate iarăși, parcă mai stăruitor. „Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele! Ia să văd, și tainei grele adîncimea să-i măsor, Liniștindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător.... E doar vîntul, vuitor." Am deschis oblonu-n pripă și, cu foșnet de aripă, Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor Și, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese Sau al unui crai, purcese și se-opri, impunător, Pe un bust al zeei Pallas, așezat peste ușcior, - Și rămase - negru nor. Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor: „Deși creasta ți-este cheală, tu ești plin de îndrăzneală, Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor Þi s-a dat pe Þărmul Nopții, corbule rătăcitor?" Corbul spuse: Nevermore! M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură Deși nu prea avea noimă, - însă cărui muritor I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă Sau de rînd - vine să șadă peste-al ușii lui ușcior, Pe un bust al zeei Pallas și, cu glas croncănitor, Îi răspunde Nevermore? Proțăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie, Sufletul parcă turnîndu-și în cuvîntul izbitor. Alte vorbe nu-i ieșiră. Penele-i încremeniră. Atunci buzele-mi șoptiră: „Va pleca și el în zori, Ca atîția alți prieteni și nădejdi de viitor." Corbul spuse: Nevermore! Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor Care, urgisit de soartă, și-a jelit nădejdea moartă Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor, Să repete în neștire un refren apăsător - Trista vorbă Nevermore!" Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere, Mi-am tras jilțul lîngă ușă, chiar sub bustul sclipitor. Cufundat în catifele și în gîndurile mele, Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor - Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor Numai vorba Nevermore? Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor. Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetișor, Că ea n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpșor Niciodată, Nevermore! Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de cățuie Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor! Și strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ți trimite Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiți de-a ta Lenore! Soarbe vrăjile acestea, ca să uiți de-a ta Lenore ! Corbul spuse: Nevermore! Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare, Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest țărm îngrozitor, În chilia mea pustie, unde groaza-i pururi vie, Deși-o rabd cu semeție,- spune-mi, dară, te implor, Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?" Corbul spuse: Nevermore! „Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare, Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor: Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe, Să îmbrățișeze-n moarte pe sfințita-n veci Lenore, - Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?" Corbul spuse: Nevermore! „Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată! Te întoarce în Tărîmul Nopții, înspăimîntător! Să nu-ți uiți vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă Ca și vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor! Ia-ți din inima mea pliscul lung și rău-prevestitor!" Corbul spuse: Nevermore! Și de-atunci, stă ca o stană, făr' să-și miște nici o pană, Pe-albul bust al zeei Pallas, așezat peste ușcior. Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează, Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor. Și, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor Al meu suflet, Nevermore! |
índice
|
||||||||
Portal de Literatura, Poesia e Cultura. Escreva e desfrute os artigos, crônicas, prosa, poesia clássica e concursos. | |||||||||
A reprodução de qualquer material sem a nossa permissão é estritamente proibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Regras para publicação e de privacidade