PROLOG
Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai curând ea seamăn-a bărbat
căci harul lui abia atunci scînteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, și plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în țăndări, de-al rochiei izvod.
Artistul e-a domniței lui mireasă
și-n grele chinuri naște mintea sa;
deși din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni și cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în al meu gând,
să-ți nasc copii, ce n-or muri curând.