Visul de veacuri al elevului din clasa a cincea, să ungă seara școala cu slănină, ca s-o găsească dimineața mîncată de cîini, se întrupă, iacătă, în alarmele teroriste din ultima vreme de la un liceu de artă din București, unde marțea trecuta Yasser Arafat a pus de-o bombă tocmai cînd se programase un extemporal la geografie, ca, două zile mai tîrziu, organizația Sendero Luminoso să plaseze și dînsa una, la ora de matematică.
Dîrdîind din catalog, o profesoară mai căruntă, uitînd că s-a scumpit metroul, gazul de lampă, ciorapii din bumbac, marmelada, covrigii și scîndura de coșciug, îi blestema întruna pe bozgorii din UDMR, că și-au propus să destabilizeze România, binecuvîntîndu-i pe băieții cu cagulă ce coborîseră în pivniță să dezamorseze bombardeaua de sub maldărul de cărbuni și pe pompierii ce se cățăraseră pe acoperiș în căutarea lui Marko Bela.
Oricum, la foamea de bombe a poporului român ( două la Prefectură, șapte la aeroport, cinci la Judecătorie și o sută paișpe la școli ), Ministerul de Interne are obligația morală să plaseze una de-adevăratelea, măcar la sediul Academiei Cațavencu, ca să putem și noi dormi liniștiți.
Apropo de terorismul maghiar, îmi amintii de-o poveste a lui Marin Preda care, prin 1978, la o documentare în jurul dulcelui tîrg al Ieșilor ( unde se știa că patru știuleți de porumb, bine legați cu sîrmă, sfidau de pe un singur băț pipernicita agricultură americană și că, de pe asfaltul roditor din fața Marelui Combinat, muncitorii adună zilnic, cu șorțurile, varză de Bruxelles mult mai căpoasă ca a belgienilor ), s-a încurcat seara în hotel, la o damigeană cu molan adusă de un poet sușevean.
Veselia generală a escribeților se tăia din cînd în cînd, ca maioneza, din pricina bardului militant Ilarie Hinoveanu ce vitupera catastrofic, din cinci în cinci minute, despre pericolul unguresc. La al nu știu cîtelea banc întrerupt de lamentațiile activistului cultural elegiac, ce strîngea la piept o sticlă de Stolicinaia, să nu i-o smulgă iredentiștii, Marin Preda a propus adunării ca întunecatul profet sa fie martirizat pi loc, cu șuturi în șezut, și zvîrlit pi hol.
A doua zi, la micul dejun, văzîndu-l pe Hilarie cam bosumflat, Moromete l-a întrebat cu un aer șăgalnic:
- Ce pățiși, monșer?
La care martirul, privind temător în jur, cu broboane de sudoare sfîrîindu-i pe tîmplă, i-a mărturisit în șoaptă:
- M-or bătut ungurii aseară, domnu’ Preda.

16 mai 1995