Ploaia a trecut. Clopotul ei de pe deal
Îl mai aud în hohote piezișe.
Fă-mă, Doamne, copita unui cal
Ori nezvântat un steag pe-acoperișe!

Drum de pământ cu aripile-n fum,
Creangă cu prune rogii ruptă de furtună
Pe-o uliță cu foarte mulți copii,
Ori curcubeu strigând într-o fântână;

Punte tremurată peste-un râu
Venit din munți pe ape-nvolburate,
Și-atât de limpede c-ai vrea să-l treci
Cu ochii-nchiși și mâinile la spate;

Culoarea regăsită în frunzele de plop,
Dorul aprins în zarea-aceea udă...
Ploaia a trecut. Clopotul ei, în deal,
Pe limbi de-argint ușoare mai asudă.