Te aud cum vii ninsoare a mâinilor
Cu dimineți furate în brățări,
Izvor spre căutătorul fântânilor
Sunând ca mugurii în așteptări.
În sicriu de umbre, cuminte
Plâns de polenul târziei eglantine,
Îmi tremurau pe buze cereștile cuvinte.
Păsările-n somn cădeau lângă mine.
Câtă pădure de basme stelare
Am despicat cu săgetări și nade,
Să te aflu răzleață în pierzare
Din pâlcul de amadryade...
Eram fiu crepuscular, întrebând
Tăcerile și duhuri de plante,
Prin zările celelalte
De-au văzut un abur de neguri trecând.
Numai risipiri de floare cu vermină.
Și un pas veșted vibrând în cadență.
De-ar fi fost un fald de lumină
Alunecând pe adolescență...
Desfă-n mijloc codrii mei de gând
Unde-i o prelungă împietrire;
Roua morții-n umblet sfărâmând.
Clatină-mă-ncet a mântuire.