Încet tu prinzi contur în disperarea serii
când pescărușii jalnici mă sfâșie din zbor,
când vântul dinspre ghioluri îmi înconvoaie merii,
răpuși de nerodirea de care am să mor.

Te văd călcând pe valuri nepăsătoare, dură,
cum fluturi despărțirea ce din adâncuri vine.
Mă frige-adânc sărutul mușcat de a ta gură
și arcul zvârcolirii când am pătruns în tine.

Te simt pământ cu roade împovărat de daruri,
râvnită pretutindeni de toți bărbații lumii.
Încerc să te câștig cu ultimele-mi zaruri,
și te pândesc la colțuri cu un cuțit în mână
când despuiată în mare, sub farmecele lunii,
pieri-vom în adâncuri dar vom fi împreună.