Croncăne ciorile
înspre oraș în stoluri zburătoare,
încep curând ninsorile –
fericit cel ce patrie are!

Acum încremenești,
privind înapoi, ah, nesfârșit.
Nebun ce ești,
de ierni să fugi în lume, rătăcit !

Lumea e o poartă,
spre mute, reci pustiuri, mii.
Cel ce-a pierdut odată
ce ai pierdut, nu se mai poate-opri.

Palid poposești la drum,
pe drumul iernii blestemat,
asemeni unui fum
cătând mereu spre cerul înghețat.

Zbori, pasăre, și du
în tonul pustei cântul tău.
Nebunule, ascunde-ți tu
inima-n sloiuri și gând rău !


traducere Dan Dănilă