Se cufundase-nconvoiata lună;
În zori, bărbatul aspru și roșcat,
Călcând domol, cu pasul clătinat,
Nisipul fin, desculț, sui pe dună.

De golful palid dincolo privi
Câmpia albă, negrele coline,
În ceas elementar, când Domnul bine
Culoarea n-apucase-a o ivi.

Era tenace. Singur, soarta-i bună,
Cu rame, plase, pluguri, spadă, scut,
Și-o făurise. Fierul a-nceput
Să sape-n piatră-ncrezătoarea rună.



traducere - Andrei Ionescu